Povestile de suflet ale oamenilor speciali. Inapoi la marea dragoste

Cine a facut jurnalism cu pasiune, cu bucurie si din toata inima, n-o sa poata renunta la meseria asta niciodata. Mi-a spus-o de mult un profesionist in pragul pensionarii, ziarist o viata intreaga.

Mi-au mai spus-o si altii, cand am plecat din tara. Am contrazis nervos pe toata lumea, pentru ca porneam cu un sac de pietre pe suflet si mi se parea ca printre ele povestea mea de inima cu scrisul n-are sa mai aiba loc niciodata.

Mi-au trebuit doi ani sa ma vindec. Doi ani sa ma vindec de tara, sa n-o mai privesc cu suparare, sa nu ma mai doara, sa-mi inchid pe rand toate ranile. In primele luni, nici macar n-am deschis ziare, in faza asta am plecat. Mi-am trait toate dezamagirile, toate intrebarile, toate lacrimile, toate tipetele mute.

A fost un “lux” pe care sunt foarte norocoasa ca mi l-am permis – sa stau 2 ani cu mine, sa ma recladesc practic, sa-mi restartez din temelie absolut toata viata. Am citit enorm in anii astia, am calatorit, am meditat, m-am rugat, mi-am triat bine oamenii, am stat mult cu dragii mei, am arucat in spate tot ce am simtit ca mi-a facut rau, ganduri, oameni, obiceiuri, situatii. Am descoperit o tara si-o civilizatie complet noi, am aranjat o casa, mi-am facut loc in suflet pentru oameni noi si frumosi. Repet, a fost un “lux” pe care sunt foarte norocoasa ca mi l-am permis.

In primul meu post pe blogul asta am scris ca jurnalism n-am sa mai fac niciodata. Si chiar am crezut asta, atat de dezamagita am plecat dupa 15 ani plini si grei de jurnalism in Romania. Prietena mea cea mai buna de azi maine 20 de ani, Aniela mea draga si minunata, mi-a spus constant, de cand am plecat, ca am datoria fata de mine in primul rand ca intr-o zi sa ma intorc la asta. Ca am, pe undeva, un har. Si poate ca asa o fi, habar nu am. Dar stiu acum ca scrisul din suflet n-a plecat si n-o sa plece niciodata. Nici emotia din fraze. Si nici jurnalismul din viata mea.

Ca-ntotdeauna in aproape 20 de ani de prietenie, Aniela mea a avut rabdare. Mi-a spus constant “Lasa, mai vedem”, cand ii spuneam ca nu mai exista cale de intors. Anul asta de 1 Martie mi-a cumparat o agenda pictata manual, spunandu-mi ca stiu cu siguranta ce trebuie sa fac cu ea.

Stiu exact ziua in care am simtit ca are dreptate. A fost o zi cu curcubeu pe cer, cu icoana de la strabunica mea pe care am mutat-o odata cu mine in noua mea casa norvegiana, a fost cu emotie mare si cu bucurie.

Mi-am imbratisat cu tot sufletul marea iubire pe care n-am dat-o la o parte de acolo, de fapt, niciodata.

Doar ca, de data asta, nu va mai fi nici cu stiri, nici cu mafioti, nici cu politicieni de carton, nici cu morti, nici cu incendii, nici cu non-stiri care ne consuma prea multi nervi si prea multa viata. Nu va fi nici macar in limba romana, pentru ca viata mea de-acum e altceva si-atunci si scrisul meu de-acum e o cu totul alta poveste. In limba engleza, cu la fel de multa dragoste.

Dar e despre oameni. Oameni frumosi, oameni speciali, oameni simpli, obisnuiti, dar care au facut ceva cu viata lor, care si-au urmat pur si simplu visul, l-au construit bucata cu bucata, au muncit sa-l vada implinit. Oameni care te inspira, cu care te poti identifica. Oameni care sa-ti dea curaj sa visezi, sa-ti dai restart, sa iesi din zona de confort, sa-ti traiesti visul si sa fii fericit.

Si va mai fi si despre locuri minunate, mai mult sau mai putin cunoscute, imbratisate cu privirea, mangaiate cu sufletul.

Va invit pe www.specialstories.eu cu drag, cu bucurie, cu emotie si cu sufletul senin. Astazi am publicat prima poveste, un story wow, cu un roman pasionat de dans, care a plecat de la un job de croitor in Sibiu si a ajuns sa detina 5 studiouri de dans in America. Un om senzational si o super poveste.

“Bine-ai venit acasa” mi-a scris Aniela mea astazi, cand i-am trimis linkul cu povestea. Si mi-am dat seama inca o data ca mi-a fost tare, tare dor.

PS: Poate cunoasteti oameni frumosi, carora sa le scriem povestea. M-as bucura sa-mi spuneti despre ei, sa povestim lumii de ce sunt atat de speciali, de ce sunt nu doar oameni fericiti ci si adevarate surse de inspiratie. Va astept pe Facebook, Twitter si Instagram, pe mail, specialstories00@gmail.com.

Sa ne citim cu bine!

2 comentarii la „Povestile de suflet ale oamenilor speciali. Inapoi la marea dragoste

  1. Draga mea! Ma bucur enorm de mult sa citesc de la tine. Ma bucur ca pot fi prietena ta in tara asta frumoasa care e restartul nostru.
    Astept cu sufletul la gura urmatoarea poveste.
    Te imbratisez cu drag!

    1. Multumesc din suflet, draga mea! Sunt asa un om norocos pentru toti oamenii minunati pe care Dumnezeu mi i-a asezat in viata! Cei din Romania si cei de aici, din tara asta atat de frumoasa in care, cum atat de bine spui, parca ne-am mai nascut o data! Te imbratisez si eu tare, cu drag si cu bucurie ca ne-am gasit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *