Așezarea

”Cum a fost în vacanță?” mă-ntreabă prietena mea din Germania și îi povestesc că ”în țară” a fost ciudat, ăsta e cuvântul, ne-am bucurat că i-am văzut pe-ai noștri, normal, dar ceva pe undeva nu s-a legat, ne-am trezit povestind că abia așteptăm să ajungem ”acasă”. Habar n-am când, în anul ăsta și jumătate de când am plecat, neimpus, neplanificat, ”acasă” a devenit ”în țară” și ”înapoi” și clasicul ”dincolo” s-au rezumat, simplu, în ”acasă”.

Am vorbit cu destui oameni plecați din țară care spun că atunci când se întorc, fie și doar ocazional, nu-și mai găsesc pur și simplu locul. E ok câteva zile, dar apoi ajungi să te gândești cât mai ai până te întorci înapoi. Primele vacanțe trec pe nerăsuflate și se-nchid cu strângeri în brațe și strângeri de inimă. Apoi, pe măsură ce se face integrarea, ”dincolo” devine pe nesimțite ”acasă”, în urmă rămân niște tablouri frumoase pe care le privești cu drag, cu nostalgie uneori, dar de care nu te mai agăți și din care nici nu-ți mai aduci aminte când te-ai dat, discret, la o parte.

Priviți din afară, pentru mulți suntem ”cu fițe”, ni se lipește rapid pe frunte eticheta cu ”încă unii care au uitat de unde au plecat”. Nu, n-am uitat, ținem minte tot, mai cu seamă nu uităm niciodată câte ni s-au strâns până ne-am pus jumătate de viață în geamantane și sufletul în mâinile lui Dumnezeu, gata? Mergem?, să setăm pe GPS cele câteva mii de kilometri distanță.

Țara e în fiecare vacanță exact așa cum am lăsat-o, doar că noi nu mai suntem la fel. Găsim oamenii împărțiți în două categorii – cei apăsați de probleme și cei apăsați de sistem. Primii sunt cei care se zbat cu venituri de mizerie, ce ne facem, sa-ți spun cât a venit gazul, sau, mai rău, cei care habar nu au ce pun mâine la prânz pe masă. În partea cealaltă sunt cei care trăiesc de la ”decent” în sus, nu, ei nu-și fac calcule dar fiecare are minim o poveste ba cu bătaia de joc de la finanțe, ba cu situația x, concretă și absolut revoltătoare de la spital, ba cu cele n-spe telefoane date să-i rezolve copilului locul la creșă.

Și-apoi toată lumea e bine informată și face politică, și tu nu mai vrei efectiv să auzi, stai de vorbă, oamenii pornesc televizorul și tu-l stingi, hai să stăm pur și simplu de vorbă, că doar de asta am venit, să ne bucurăm de timpul cu voi, dă-l dracului de televizor, priviri nedumerite, pfuuuuu.

Intru să plătesc un impozit, funcționara mănâncă fursecuri, prietena mea îmi povestește cum mama ei, cu embolie pulmonară masivă, a fost coborâtă în salvare într-o prelată și a stat 7 ore în urgență pentru că nu erau brancardieri care să o ducă la tomograf.

Peste tot e foarte multă mizerie, foarte foarte multă mizerie. Ocolim orașul care ne-a fost casă o grămadă de ani doar pentru că ne sufocă traficul, mai bine nu mai iau nu-știu-ce decât să stau nu-știu-cât în haosul ăla, pe străzi când e concurs de viteză când e campionat de claxoane.

Fițe?

În timpul ăsta, ”dincolo”, începem să ne facem prieteni, mergem la biserică, facem abonamente și carduri de fidelitate, când căutăm să ne mutăm dăm o raită prin cartier să vedem unde sunt grădinița, școala, pfuuu, ce parc fain, ne vedem viața înainte acolo neplanificat, firesc. Descoperim la doi pași de casă un magazin de fermă, cu produse bune direct de la mici producători locali, ”miroase ca-n aprozar” e primul gând, și râdem, nici în piață n-am mai fost când am mers ”în țară”, ultima dată, prin vară, am dat ture 40 de minute să găsesc un loc de parcare și-n spatele tarabelor erau prea mulți oameni triști.

Ne-ndrăgostim de o cofetărie-patiserie mică, ”de cartier”, și de un restaurant polonez la fel de mic, unde gătește mama și servește fata, care e mereu veselă, cumpărăm gris și făină de mălai din magazinul arăbesc, în micul magazin românesc facem poze să-i trimitem mamei și luăm puține lucruri pentru că, după ce zâmbim cu nostalgie, ne dăm seama că oricum nu mai mâncasem nici în țară, de ani de zile, ciocolată ”Rom” sau ”Făgăraș”, iar cozonacul e din acela plin de aditivi, da, de mania asta a cititului etichetelor încă n-am scăpat, știu.

Ne place obiceiul norvegienilor de-a socializa după slujba de la biserică, la o cafea, într-o încăpere alăturată. În vacanțe, vecinii, și cei vechi, și cei noi, ne hrănesc pisica. Uităm mașina deschisă în fața casei și-a doua zi râdem pe tema asta, nu, nu s-a evaporat nimic, nici măcar mașina uitată deschisă, peste noapte.

La prima vijelie cât de cât mai serioasă nu se ia curentul. Străzile nu au gropi și nu se claxonează. Slavă Domnului, nu face nimeni raliu. Medicul de familie e relaxat și face glume. Cu vreo trei săptămâni înainte de ziua ei de naștere, vecina de informează, printr-o hârtie scrisă, că va avea musafiri, că se va auzi ceva muzică și vor vorbi probabil mai tare, dar nu mai târziu de 11 seara, motiv pentru care, într-un sfert de pagină, își cere anticipat, de vreo 3 ori, scuze.

Citesc un tweet al poliției din zonă – in parcul de distracții x, un cetățean a fost prins fără bilet. Dau să pornesc televizorul, las telecomanda jos, mai citesc o dată tweet-ul și mă pufnește râsul.

O prietenă ne povestește cum a născut aici cei doi copii, cu camera ei separată pentru naștere, cu mama, cu soțul, aflăm că spitalul are și un hotel al spitalului, ne amintim împreună cum în țară tatăl are de șpăguit începând de la portar pe tot traseul dacă vrea să-și vadă copilul în afara programului de vizită.

”Și când mergem în țară mă enervează tot, de la gunoaie la claxoane” îmi spune prietena mea, ”nu rezist mai mult de două săptămâni, lumea îmi spune că avem fițe, nu, nu avem fițe, am înțeles doar că normalitatea înseamnă altceva și ne-am obișnuit cu ea”.

Vorbesc de vreo jumătate de oră cu prietena mea din Germania, suntem în mijlocul subiectului cu vacanța ciudată, eu îi spun și ea râde, ”știu exact ce zici, așa a fost și la mine, cred că dacă n-am avea acolo părinții am ajunge să nu mai mergem deloc. Când am venit aici, înainte de vacanțele în țară mă apucam de bagaj cu vreo săptămână înainte, nu știam ce să mai pun, acum îmi fac bagajul în seara dinaintea plecării și abia aștept să vin înapoi. Aici e ”acasă”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *