La coș cu tot ceea ce vă mănâncă viața!

Răul nu se taie din rădăcină, răul se smulge cu rădăcină cu tot și se aruncă, pentru că doar astfel poți netezi apoi un pământ fertil, în care să rodească bine, împăcare, lumină și viață.

E, cu siguranță, una din cele mai importante lecții pe care le-am învățat în ultimul an. Ca să-ți fie bine, bine cu-adevărat, plin, nu cu jumătăți de măsură, trebuie să ai curajul, forța și înțelepciunea să arunci la gunoi tot ceea ce-ți roade sufletul – situații, oameni, lucruri, tot ceea ce, pus în balanță, îți face rău sau mai mult rău decât bine.

Oricât de tare ar durea asta. Și doare, n-are cum să fie altfel atunci când investești nu doar timp fizic ci și foarte multe resurse sufletești.

Să ai curajul să le pui la un moment dat în balanță, nefardate, cu toate bunele și toate relele, nu e lucru ușor. Se spune că, peste timp, memoria selectează și tinde să păstreze mai mult sau doar momente și părți bune. Să ții ochii larg deschiși și să te uiți cu atenție peste tot nu e deloc lucru simplu. Să le cântărești fără părtinire, să nu idealizezi nimic, să-nvârți cuțitul cât de adânc e necesar, nici atât.

Dar odată ce-ai avut curajul ăsta, să dai toate straturile de fard jos, până la rădăcină, apoi să smulgi și să arunci tot, dar absolut tot ce ți-a ros într-un fel sau altul mintea și sufletul, redescoperirea, regăsirea, renașterea, sunt uimitoare. Nici nu-ți poți imagina câte lucruri bune ți se pot întâmpla, ce oameni dăruiți ți se așează în viață, odată ce ai aruncat definitiv la gunoi tot ceea ce nu mai avea ce căuta acolo.

Am văzut destule situații și-am cunoscut foarte mulți oameni în 15 ani de presă. Și-am văzut atâtea nefericiri cosmetizate atent, atâția oameni goi pe dinăuntru sub haine frumoase, cariere ”strălucitoare” și canoane impuse de-o societate schiloadă, canoane de care se-agață cu îndârjire nefericiții fericiți de ochii lumii, cei care au impresia că fericirea se cumpără obligatoriu la pachet cu poziții sociale, declarații de avere lungi sau măcar grămezi de like-uri și adulații online, că tot se poartă. Și-am văzut atâtea și-atâtea fericiri simple, deloc ostentative, asumate, nefardate, nevânate, netrâmbițate, minunat de frumoase, nepliate pe niciun canon. Oameni care au înțeles ce contează de fapt și care au aruncat la gunoi, fără niciun regret, absolut tot ceea ce le-ar fi făcut lumea altfel decât simplă și senină.

”N-am să pot să trăiesc fără asta” îți spui de-o mie și-o sută de ori, fără jobul ăsta, fără viața asta, fără omul ăsta sau ăla, chit că situațiile, oamenii, lucrurile, nu fac decât să-ți mănânce viața, mai mult sau mai puțin evident, brutal sau cu mănuși de catifea întinse pân-la cot. Și vine o zi în care realizezi nu doar că poți să trăiești fără ele, ci și că faci asta foarte bine, că începi de fapt să trăiești cu-adevărat doar după ce le-ai smuls și le-ai aruncat în urmă.

Am văzut oameni distruși efectiv, distruși la propriu, de stres, de ținte și de bariere autoimpuse aiurea. Oameni care n-au avut nu curajul, nici măcar intenția de-a da jos fardul, de-a prinde rădăcina și de-a o smulge. E și asta o frică – să vezi adevărata nefericire din spatele unei fericiri iluzorii.

În momentul în care aruncăm tot ceea ce e de aruncat la gunoi primim răspunsuri pe care nici n-am fi îndrăznit să le cerem. În momentul în care înțelegem ce uși trebuiesc definitiv ferecate, Dumnezeu ne deschide o ușă după alta. Redescoperirea, regăsirea, renașterea, sunt uimitoare.

Scăpați de tot ceea ce vă mănâncă viața! O să descoperiți cu bucurie cât de frumos poți deveni tocmai pentru că ai dat la o parte situații, oameni, lucruri, fără care nu-ți imaginai că vei putea trăi vreodată.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *