Despre Sibiu, cu dragoste

Poti vedea locuri sau le poti mangaia cu ochii, poti sa mergi pe stradute vechi sau poti sa te-afunzi in povestile lor, poti vizita un oras pur si simplu sau poti iubi fiecare clipa in care te pierzi in sufletul lui. Sibiul este un loc de iubit, un loc de poveste si-un loc de “acasa”. E un oras pe care sa-l mangai cu inima.

M-am indragostit de Sibiu in primul an de facultate, a fost o dragoste la prima vedere si-o iubire de toata viata. L-am luat la pas, in centrul istoric, straduta cu straduta, casa cu casa, dor cu dor si poveste cu poveste. Am scris apoi mult, pentru ziar, despre povestile lui, despre legendele lui, despre unicitate, despre inima lui. L-am iubit din prima clipa, l-am respirat, am trait in el si-am trait cu el, am rostit peste tot, cu mandrie, “la noi la Sibiu”, a fost si-o sa fie intotdeauna acasa.

In ultimii ani, in goana bezmeica dupa subiecte de ziar, aproape ca am uitat sa-mi mai privesc orasul. N-am mai avut timp sa-l vad, sa-l simt, eram mereu pe fuga, mereu cu treaba, deadline, plan de trafic, sumare, evenimente, solicitari, mi se-ntampla prea des sa plec de la birou noaptea si sa trec prin Piata Mare fara sa o vad, gandindu-ma doar unde oare mi-am parcat masina.

In seara asta, in prima mea vacanta mare dupa ce am plecat definitiv din tara, o prietena draga m-a strans de mana si m-a luat, aproape fortat, sa vedem impreuna Sibiul. Ea a stiut, mai bine decat mine, ca acum, cu sufletul si mintea asezate cum trebuie, o sa stiu sa-l vad, sa ma bucur si sa inteleg cat mi-a fost de dor. E prietena mea buna de 12 ani, si ma chinui sa-mi aduc aminte cand am baut ultima data impreuna o cafea in Piata Mare. Nu gasesc amintiri, de fapt nu stiu cand am avut ultima data timp sa stau sa privesc orasul asta pur si simplu, nu alergand, nu cu treaba, nu cu stiri.

Ne-am asezat la o terasa in Piata Mare, am privit-o, am imbratisat-o cu tot sufletul si mi s-au impaienjenit ochii de lacrimi. L-am luat apoi la pas, si-am regasit fiecare emotie, fiecare poveste si fiecare dor. E “ceva” in orasul asta pe care n-am sa-l pot pune niciodata in cuvinte. E si istorie, si poveste, si magie, si inima, si zambete, si culori, si doruri, si amintiri. Colturi de strazi si colturi de suflet, ochii din acoperisuri si ochii inimii, papusi in geamuri de case vechi, flori, obloane, bunici, lumina si poveste.

E cate-un pic din povestile spuse pe Podul Minciunilor, ceva din ultima bucata de apus ascunsa dupa Turnul Sfatului, amintirea unei taceri pe o banca din Piata Huet. E Piata Mare in care, vara, ai mereu senzatia ca toata lumea e in vacanta, un pic de Piata Mica, stalpul cu cuie de la intrarea in Casa Calfelor, linistea de inceput de lume din Biserica Ursulinelor, strada Avram Iancu cu case vechi si oameni cu povesti. E timpul fara timp de pe Strada Cetatii, sunt turnurile vechilor bresle, ochii din acoperisuri, Ulita Balurilor, scarile care coboara in orasul vechi. E minunatul Muzeu al Satului, sunt parcurile, oamenii si inima. Peste tot e istorie, lumina si magie.

E ca o iubire veche la care te-ntorci iar si iar, ca un cantec pe care nu uiti sa-l fredonezi niciodata. E pur si simplu acasa, indiferent unde ajunge sa te poarte viata.

Nicicand nu e Sibiul mai frumos ca vara. Daca n-ati ajuns, mergeti sa-l vizitati cu timp, sa-l respirati, sa-i descoperiti povestile, sa-l mangaiati cu inima. O sa-l iubiti si-o sa va doriti de fiecare data sa va reintoarceti.

Pentru ca nicaieri nu-i mai bine ca acasa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *