Ghiță și Maria. Despre dragoste, credință și minuni

Într-o zi de vară, Dumnezeu a prins de mâini doi copii orfani, le-a unit sufletele și le-a călăuzit pașii învățându-i să împlinească, la rândul lor, cele mai frumoase miracole.

Eu am avut șansa să-i cunosc când le-am făcut povestea, pentru ziarul la care lucram. Am fost la ei într-o zi cu zăpadă și ger, și-am plecat cu inima caldă precum o poveste spusă de bunica, într-o copilărie fără pereche. Două ore, cât am povestit, am scris cu lacrimile curgându-mi peste foile din agendă, și când am plecat i-am strâns în brațe cu bucuria că am avut șansa să-i intâlnesc.

Ghiță a crescut la orfelinat de la doi ani, pe Maria mama a abandonat-o în maternitate. Două vieți în centre de plasament, ochi lipiți de ferestre reci, bucăți de suflet strecurat printre barele de metal din fața geamului. Copii pe care nu i-a căutat niciodată nimeni, uitându-se cu inima strânsă la colegii lor care plecau, fericiți, în familii care îi adoptau. Ei au rămas.

Zbaterile și miracolele

Până într-o zi, până într-o tabără, până într-un cântec ca o binecuvântare. Vocea ei, mâna lui mângâind meșteșugit o chitară, Dumnezeu care le-a prins mâinile și le-a legat pe vecie sufletele. De-atunci, umăr la umăr, prin greutăți cât nu au alții într-o viață întreagă. Cămăruțe mici, închiriate, condiții de care nu vor să-și mai amintească niciodată, zile în care nu știau ce vor pune pe masă, un foc care le-a mistuit și puținul pe care-l aveau. Și credința lor, vie, seninul din suflete, dragostea fără pereche.

Și-apoi, încet-încet, miracolele. Întâi, niște locuri de muncă decente, apoi marele ”Da” de la starea civilă, o familie cu suflet mare care i-a ajutat cu avansul pentru un apartament, pentru care au făcut credit ipotecar, și-apoi o echipă de filmare care le-a bătut la ușă și le-a organizat nunta într-o emisiune TV.

Iar ei, orfanii regăsiți într-o familie incredibil de frumoasă, nu au uitat nicio secundă de unde au pornit. De câțiva ani, în fiecare decembrie, o lună întreagă colindă, și cu bănuții strânși fac zeci de pachete. Încărcați cu de toate, la fiecare Crăciun, se întorc în orfelinatele de unde au plecat. Și, pentru că lângă ei s-au strâns în ani mulți oameni de bine, fac campanie și pregătesc pachete și pentru familii nevoiașe, și pentru oamenii fără adăpost.

Când reușesc să strângă câțiva bănuți, să poată pregăti cum se cuvine, Ghiță și Maria aduc duminica la masă, la ei acasă, copii de la orfelinat.

Oameni care-au rămas

La un an după ce le-am scris povestea am renunțat, după 15 ani, la munca în presă. A fost o perioadă în care mi-am dorit foarte multă liniște, am cumpănit și am luat decizii care mi-au schimbat viața. Oamenii pe care mi i-am dorit lângă mine atunci au fost extrem, extrem de puțini.

I-am sunat într-o dimineață, Maria râdea la telefon, hai mami că pun de cafea, suntem acasă, hai încoace. Afară era tot iarnă, zăpadă și ger. Îmi rămăseseră câteva cutii cu lucrușoare donate de oameni de bine, ei aveau campania de sărbători iar eu am știut că sunt exact oamenii potriviți, că toate vor ajunge unde trebuie dăruite din suflet, rânduite cu dragoste. Eram într-o perioadă care n-a fost ușoară, cu întrebări multe și decizii de toată viața, Ghiță a luat chitara, Maria a început să colinde, nu-mi mai luam notițe, nu mai aveam agendă, lacrimile au alunecat pe obraz nestingherite iar eu am înțeles că, dincolo de tot ce-a fost greu și urât în anii în care am trait un job, nu o viață, jurnalismul mi-a dat extraordinara șansă de-a cunoaște astfel de oameni.

Pentru mine, Ghiță și Maria sunt doi oameni care-au rămas. Dincolo de job, de ziar și de restul, pentru ceea ce sunt, pentru credința lor, pentru modul minunat în care înțeleg să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru șansa pe care au avut-o. Într-o țară măcinată de sărăcie, de ură și de dezbinare, oamenii care fac necondiționat bine sunt rari. Oamenii care nu uită de unde au plecat, și mai rari.

David Marian Boldijar

Când Maria mi-a spus că e însărcinată, m-am bucurat din toată inima, ca pentru un om frumos și tare, tare drag. Știu că vor fi niște părinți excepționali, că David e un copil dorit și extrem de iubit, și-abia aștept să-i văd, în vacanța de iarnă, pe toți trei. Stăm de vorbă și Ghiță îi trece protector mâna peste burtică, Maria râde, ne uităm pe ecografii, bebe se mișcă. Dintr-un album ne zâmbește o fetiță mica, tunsă scurt. În poză, în spatele ei, sunt gratiile unui orfelinat.

”După ce-l avem pe David, ne dorim tare mult să și adoptăm un copil, dintr-un orfelinat, să-i oferim șansa pe care n-am avut-o noi”, îmi spune la un moment dat Maria, deja se interesează iar eu n-am niciun dubiu că vor avea toată răbdarea din lume să învingă birocrația minunatului stat român și să treacă prin procedura deloc ușoară. O vor face la fel cum au făcut fiecare pas și fiecare lucru bun din viața lor: cu credință, cu suflete senine și cu foarte multă dragoste.

”Timpul petrecut cu familia valorează fiecare secundă”

Pe peretele din living Ghiță a desenat un ceas. Sub el, stă scris ”Timpul petrecut cu familia valorează fiecare secundă”. În jur sunt înrămate fotografii cu ei doi, și Ghiță explică simplu că familia e viața, lumea și toată fericirea lui.

Ia chitara, vocile lor se unesc într-o melodie superbă despre dragoste și Dumnezeu. Îmi șterg ochii discret, la plecare ne îmbrățisăm strâns, abia aștept să-i văd în iarnă pe toți trei.

Și cred că dacă țara asta ar avea mai mulți oameni ca ei, care să ofere fără să aștepte, care să facă bine, pur și simplu, din credință și din inimă, ar avea, poate, o altă șansă.

 

 

 

 

 

2 comentarii la „Ghiță și Maria. Despre dragoste, credință și minuni

  1. Ce pot sa mai spun foarte frumos ați scris despre Maria și Ghita.
    Da sunt uni dintre copiii din orfelinate care nu au avut șansa să plece nici măcar în vacanțele de vara sau de iarna la familiile lor dar sa aibă șansă să fie adoptați.
    Dar sa ne gândim logic dacă unul din ei erau adoptați poate ei în ziua de azi nu se cunoșteau dar Dumnezeu lucra,lucra și iar lucra.
    Vorba aceea „Dumnezeu niciodată nu doarme”.
    Îi cunosc pe amândoi Doamna Ramona cu Ghita am fost de la 5 la 8 ani în Sibiu la orfelinat iar de acolo la Orlat după câțiva ani nu mulți a apărut Maria draga de ea o am în mintea mea încă nu îmi vine sa cred ca acuma mare este ea.
    Un copil mic slab,necăjit și cu parul scurt.
    Eu sunt una dintre fete care da știu prin ce a trecut Maria dar știu de la ea ce ani urâți a avut după ce am plecat generația mea și totuși ea deja era mare cât de cât,si ptr ca așa e când crești în orfelinate fetele cele mari își bate joc de cele mici le slugaresc și crești cu frica de toate în viață.
    Maria și Ghita îmi sunt tareeeeee dragi și în viața asta care o trăiesc aici pe acest pământ nu îi voi uita niciodată.
    D-na Ramona aveți tot respectul meu eu Fosta Neacsu Anamaria cum mă știe fetele de la orfelinat mărturisesc ca în orfelinate se întâmplă multe lucruri urâte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *