Colțul cu ii și patriotismul de Facebook

Păstrăm și-acum, de la bunica mea, câteva ii vechi, moștenite și de ea, împăturite cu grijă, rânduite cu dragoste.

Prima ie am îmbrăcat-o în copilărie, și le port de-atunci cu-același sentiment de bine, de acasă, de legătură, de identitate, o poveste despre ceea ce suntem, spusă printr-o cusătură veche mai bine decât în pagini întregi de cuvinte pretențioase.

Port ii de când nu erau trendy, nu se plimbau în prezentări de modă cu pretenții și-o grămadă de politicieni nu transformaseră ia în prilej de patriotism pe Facebook. De când nu avea manifestări dedicate unde aleșii zâmbesc în ii la poză, deși aș putea să pun pariu ca trei sferturi habar nu au ce simbolizează motivele cusute pe cămașa îmbrăcată ”cu mândrie”.

Iile au fost primele pe care le-am scos din bagaj, în Norvegia, și le-am rânduit cu grijă pe umerașe. Fiecare vine dintr-o zonă și c-o poveste, găsite în sate vechi, cusute de bunici pe care ai sta să le asculți ore întregi povestindu-ți despre motive și tradiție, despre arta cusutului de mână, cu dragoste, despre iile din copilăria lor. În fiecare e câte-un colț de suflet, de țară, de identitate și de continuitate.

N-am purtat niciodată ie pentru că ar fi cerut-o vreo ocazie, nu-mi sunt dragi pentru că acum sunt în trend. Nu rezonez deloc la patriotismul de Facebook, selfie clasic cu ia, eventual și-o masă cu de toate tradiționale românești. Am îmbrăcat-o în schimb în multe momente pline de întrebări, în zile cu ploaie și-n zile cu amintiri. În capitale mari, în aeroporturi și-n colțuri de plajă. În biserici vechi și-n colțuri de rai unde se oprește timpul. În momente de cumpănă și-n zile senine, cu-n sentiment unic în momentul în care îți treci mâna peste cusătura meșteșugită, obrazul peste pânza veche, simți acolo tot sufletul și toată povestea, potrivești șnurul și zâmbești.

Primul cadou pe care l-am ales pentru nepoțelul meu a fost un costum popular lucrat manual, cu suflet și cu poveste.

Am un feeling că zilele astea am să văd politicieni grămadă rostogolind online imagini cu ei purtând ii, costume populare, zâmbind profesional deasupra șnurului potrivit cum trebuie pentru fotografii. Manifestări peste manifestări pe care nu le ratează sub nicio formă, hore, lume multă, patriotism numai bun de făcut imagine, râuri de cusătură roșie, neagră, albastră, viu colorată, numai bune de blițuit și de exploatat electoral. Tare mă-ntreb câți pot să spună povestea cămășii etalate la poză. Și câți au să-mbrace ia fără motiv, fără zi de sărbătoare, fără expunere publică.

Scriu textul ăsta cu privirea la vraful de ii, primele așezate cu grijă în bagajul de vacanță. Le port cu mândrie, cu bucurie și cu dragoste. Îmi amintesc întotdeauna cine sunt, de unde-am plecat, ce minuni port în suflet, îmi vorbesc despre oameni, despre amintiri, despre unicitate și trăinicie. Despre țara frumoasă, nu despre lumea clasei politice care se joacă de-a țara. Au cu ele mâini aspre de bunici, războaie vechi de țesut pânza, povești despre nunți cu brâu tricolor în jurul mijlocului. Miros a Transilvanie, a Maramureș, a Bucovină, a lumânări făcute de mână, aprinse în biserici vechi.

A România noastră, nu a România lor.

Mergeți cu timp în satele vechi și căutați bunicile care încă mai cos ii. Ascultați-le, umpleți-vă mintea și sufletul. Alegeți cămăși cu poveste și purtați-le fără zile dedicate, festivism și poze pe Facebook. Purtați-le cu bucurie, cu suflet și cu amintiri. Spuneți-le străinilor povestea lor.

Faceți loc, în dulapuri, pentru colțuri cu ii. Și-o să găsiți acolo și povestea, și țara frumoasă, și trăinicia, și continuitatea, și amintirile, și zâmbetul, și puterea.

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *