Când ”drama” plecării din țară nu e de fapt o dramă

Se-mplinește curând jumătate de an de când am plecat din țară. Și nu, n-am avut niciun moment impresia că aș trăi vreo dramă pentru că am ales, definitiv, viața în altă țară.

Desigur, ăsta este un text extrem de subiectiv, nu este nici pe departe o generalizare.

Când văd o grămadă de politicieni ipocriți vorbind despre ”drama” românilor stabiliți pe alte meleaguri simt că mi se-ntoarce, la propriu, stomacul. Pot înțelege că sunt cazuri, că dă bine la electorat, la un anumit electorat, că generează emoție, like-uri, share-uri și voturi, dar nu pot înțelege nici pe departe generalizarea, ca și cum noi, plecații definitiv, nu facem decât să ne plângem soarta de dimineața până seara și să ne sfârșim de dorul țării în fiecare secundă.

Nu. Pe bune, nu. Sau, cu siguranță, nu toți. Suntem destui cei care nu plângem non-stop, nu trecem dintr-o stare de deprimare în alta, nu ne uităm non-stop la tricolor, nu avem impresia că suntem unde nu ne e locul. Dimpotrivă.

Plecăm din țară tocmai pentru că înțelegem că România nu e un loc în care să ne fie bine pe termen lung, în care să evoluăm sănătos, în care să ne dorim să ne creștem copiii. Pentru că țara, pentru că decidenții, toată clasa politică din ultimii aproape 30 de ani, fără excepție, pentru că sănătatea, învățământul, infrastructura, mentalitățile în primul și-n primul rând, valorizarea individului, șansele unei deveniri sănătoase, nu chinuite de un sistem pătruns de boală până-n măduvă.

Să te adaptezi la o altă societate e o încercare, da, de foarte multe ori deloc ușoară, dar adaptarea asta se face la o societate sănătoasă, funcțională, așa că nu, nu este absolut deloc o dramă. Când descoperi instituții funcționale, un sistem de sănătate bun, de învățământ, la fel, infrastructură, infracționalitate scăzută, normalitatea pe care ai căutat-o degeaba în țara de origine, în toate momentele astea realizezi că nu trăiești absolut nicio dramă. Când vezi oameni competenți în poziții de decizie, mentalități sănătoase și o societate care valorizează individul te bucuri că ți-ai dat șansa asta, la o altfel de viață, n-ai în niciun caz senzația că s-a prăvălit cerul pe tine și ți s-a uscat definitiv sufletul.

Dorul de cei de-acasă? Da, categoric. Pe de altă parte, stai și te gândești cât timp ai avut pentru ei până să pleci, pentru că sistemul te obligă de prea multe ori să trăiești pentru joburi, nu pentru tine. Poți avea surpriza să realizezi că vorbiți mult mai mult decât până să pleci, și că timpul cu ei, în vacanțe, e infinit mai mult decât cel pe care-l petreceați împreună când erai în țară.

Nu noi trăim drame.

Drame trăiesc bunicii care n-au ce pune pe masă și n-au ce ce-și încălzi casele. Drame trăiesc copiii, mult prea mulți, care n-au încălțări să meargă la școală. Cei care mor cu zile în spitale. Drame trăiesc familiile tinere care nu fac copii pentru că știu că abia reușesc să supraviețuiască ei, cu ce să crești un copil? Cei care se luptă ani de zile cu un sistem putred până-n măduvă și-apoi îngenunchează, învinși, oamenii ăia trăiesc drame. Tinerii care fac școli degeaba, care se izbesc de sistem și văd că meritocrația e doar un cuvânt frumos din dicționar, copiii care vin de-acasă cu un sistem de valori și ajung în societatea care le dă tot sistemul ăla peste cap, oamenii uitați de lume din cătunele în care ajunge ambulanța după ce bolnavul a murit de 3 ceasuri, cei care trăiesc în secolul XXI în bordeie, copiii care își fac temele la lumânare, oamenii ăia trăiesc drame, nu noi.

Noi suntem niște oameni cu șansă, pentru că ajungem să trăim în societăți funcționale, sănătoase.

Mai aud periodic un laitmotiv – să dăm stimulente financiare de nu știu care, să se întoarcă românii plecați din țară acasă. Un alt lucru pe care par că nu-l vor înțelege veci politicienii români, explicabil, poate, într-o țară în care se cumpără tot, de la voturi la vieți. Cine pleacă definitiv din România nu pleacă pentru bani. Pentru bani pleci câțiva ani, își faci un rost, te întorci în țară. Când pleci definitiv pleci pentru sistem, cu tot ce-nseamnă el. Degeaba te sprijină statul să-ți deschizi un mic business – un exemplu – dacă tu te izbești de-același sistem fiscal, de-aceeași funcționari și de-aceeași birocrație, mergi tot pe drumuri praf, in spitale vai și-amar, școli la fel, n-ai strop de siguranță pe stradă, te calcă non-valorile în picioare, cu sete, când tragi până la epuizare visând, degeaba, că vei putea face/schimba ceva.

Își pune oare cineva problema că noi, foarte foarte mulți dintre noi, nu vrem să ne mai întoarcem? Că ne e bine unde suntem? Că suntem integrați, că ne-am adaptat, că ne e bine, că nu plângem în fiecare zi, că nu ne uscăm de dor de țară?

Habar nu am dacă cineva înțelege asta, dacă pe cineva realmente interesează asta. La cum se vede țara acum, înclin să cred că nu, pentru că, dacă i-ar păsa într-adevăr cuiva și ar vrea să facă ceva, ar face ceva cu țara aia, real, profund, de la rădăcină la vârf.

Nu pentru ca noi să ne întoarcem, noi nu ne mai întoarcem. Ci pentru ca alții și alții și alții să nu mai plece, mulți, tot mai mulți, an după an, zi după zi. Apropo, suntem fruntași în Europa la număr de imigranți care solicită cetățenia altor state, nu rezidență, nu drept de muncă, cetățenie – statistica Eurostat, AICI – oameni care sunt de niște ani acolo, integrați, și care nu-și pun problema să se mai întoarcă înapoi în România.

Și mă-ndoiesc sincer că toți o fac trăind o dramă.

5 comentarii la „Când ”drama” plecării din țară nu e de fapt o dramă

  1. Perfect adevarat ce spuneti.De multe ori am incercat sa deschid acest subiect dar de fiecare data am primit o Palma peste gura de la cei din Romania ,asa ca imi vad de viata mea in continuare.Din pacate unii cred ca suntem nefericiti traind in alte tari straine.Am avut niste prieteni in vizita sa vada daca s-ar putea adapta aici ,vorbesc de Canada,dar s-au intors in Romania deoarece viata e prea complicata aici.Asa ca dragi romani nu va faceti griji pentru noi cei plecati,ocupati-va de viata voastra ,voi aveti mai multa nevoie de ajutor decit noi.Iar toate cintecele de jale de pe internet despre dorul de Romania nu ne reprezinta.Mi se cam intoarce stomacul ,si ma intreb cui ii sunt adresate? Tara in care ma aflu de 17 Ani ,mi-a ofrit multe oportunitati.Aici am reusit sa realizez visurile din copilarie,am reusit sa devenim antreprenori,proprietari,sa ne permitem vacante decente,sa ne orientam si sa ne sprijinim baiatul spre un drum in ascensiune in cariera profesionala si familiala.Asa ca dragi romani nu va mai faceti griji pentru noi cei plecati,nu ne mai intoarcem ,ne este foarte bine aici.

  2. Este o drama normal ca este, de 1000 de ori mai mare decât dacă ai rămâne acasă. Pentru ca realizezi ca se poate și altfel. Și ca ești obligat sa trăiești în alta tara. Jumătate de an și deja ai idei de felul asta?? Poezie. Eu trăiesc o drama și asta nu pentru ca n-aș fi bine ci tocmai pentru ca oamenii mei nu sunt. Dar nah pentru o fire egoista asta nu are relevanta

    1. Ciprian daca ti-e dor de ai tai si nu iti este bine, intoarce-te acasa. Realmente nu este o drama..avioanele circula..autobuzele circula…nu te obliga nimeni sa traiesti intr-o tara mai evoluata…te obligi singur..

  3. În era globalizării, digitalizării şi a revoluției industriale 4.0 care ne bate la uşă nu mai e deloc o dramă relocarea temporară sau definitivă în altă țară/alte țări. Este un lucru natural şi e doar un alt scenariu. Nu e musai mai bun sau mai rău, are doar alte costuri şi alte beneficii.

    Înțeleg tot mai greu la rându-mi încrâncenarea cu care ne menținem în toate aceste templates de discurs şi gândire cu care ne opunem automat oricărei schimbări şi oricărui lucru sau om diferit de noi şi de ceea ce ştim, prin care împărțim lumea în ei şi noi, în oamenii nostri şi alții.

    Dramatice rămân probleme existente pe tot globul, nu doar în România. E la fel de dramatică situația unui român sau chinez român care moare într-un spital, care e orfan sau care nu are parte de educație în țara unde s-a născut sau în care trăieşte ca şi cea a unui african, american, rom, gay sau refugiat sirian care pațeste la fel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *