Educația sexuală și avortul în Norvegia – legislație, programe școlare, statistici

Text nerecomandat celor care citesc titlul și-și dau reflex ochii peste cap:)

Mătușa mea rememora la un moment dat câteva imagini, din studenția ei trăită în plin comunism, într-un cămin din București. Colegele care rămâneau însărcinate și nu doreau să păstreze copilul beau vin fierbinte și-apoi ridicau până la epuizare dulapuri și paturi metalice, în speranța că vor reuși să-și provoace avorturi spontane.

Erau, desigur, alți ani, alți politici, alte timpuri și, nu-i așa, alte mentalități.

Cel puțin în teorie.

În practică se umple țara la marșuri anti-avort (pentru că mor pe capete copiii nevaccinați n-am văzut picior de revoltat în stradă), dar dăm imediat ochii peste cap când auzim de obligativitatea educației sexuale în școli.

Pentru statisticile alea care ne pun pe primul loc în Europa la numărul de avorturi sunt de vină amărâtele care nu-nțeleg morala, nu țara, nu lipsa educației, de la școală până la mama care încă se uită-n altă parte când Ion o pupă cu foc pe Maria, la televizor, și-apoi îi spune copilului cum l-a adus barza în cioc, fâl-fâl.

”Pudibonderia salvează România” sună a slogan de ev mediu, dacă n-ar ilustra și astăzi concepția unei bucăți deloc neglijabile din societate.

Doamne ferește să afle copilul despre sex la școală, ce, aia e educație, iar când fata de 15 ani vine acasă și anunță că e însărcinată primul gând al prea multor mame e ”vai, dar să nu afle lumea, ce-o să zică lumea, suntem de râsul lumii”.

Ca în atâtea și-atâtea alte situații, importanți nu sunt indivizii ci canoanele, lumea și modul în care ne raportăm la ce este sau nu, din punctul fiecăruia de vedere, ”moral”.

Că tot am citit de vreo 3 ori inițiativa legislativă a unui domn trimis de popor în fostul Parlament, domn care propune închisoare pentru cei care fac educație sexuală în școli fără acordul scris al părinților, am zis să văd și cum e aici, deși am avut un feeling că e cum trebuie, fără berze și morale peste morale.

Noțiuni care țin de educația sexuală se predau gradual la școală, la mai multe discipline și în funcție de vârsta copiilor (nu, n-ai posibilitatea să spui dacă ești sau nu de acord cu asta, sunt în programa școlară, pur și simplu).

Norvegia, cu exemple:

În cadrul orelor de științe sociale, copiii de clasa a IV-a (9-10 ani) vorbesc despre responsabilitățile din cadrul familiei și despre familia în forme variate, inclusiv cu un singur părinte sau cu părinți de același sex. Tot la științe sociale, în clasa a VII-a (12-13 ani) se discută despre diversitatea orientărilor sexuale, iar în clasa a X-a (15-16 ani), despre legătura dintre dragoste și sexualitate.

La orele de științe naturale, în clasa a VII-a se discută despre pubertate și diversitate în ceea ce privește orientările sexuale iar în clasa a X-a, despre contraceptive, avort și bolile cu transmitere sexuală.

În cadrul orelor de etică și filosofie, în clasa a VII-a se discută despre etică în ceea cea privește diferite tipuri de familie, diferite forme de identitate de gen și relații dintre generații, iar în clasa a X-a, noțiuni de etică în ceea ce privește relațiile interpersonale, familia, prietenii, heterosexualitatea și homosexualitatea.

Despre violența în limbaj, discriminarea și hărțuirea prin limbaj se discută începând din clasa a IV-a și până în clasa a X-a.

Datele de mai sus sunt luate din raportul National Foundation for Educational Research, vă recomand să-l citiți chiar dacă e ceva mai vechi, e o analiză simplă și concisă făcută pe tema educației sexuale în 17 state din întreaga lume.

Cât privește avortul, au și aici legislație specifică. Printre prevederi: avorturile se fac la cerere, în spitale de stat și sunt gratuite; dacă tinerele au sub 16 ani, e nevoie de declarație din partea părinților; întreruperile de sarcină la cerere se pot face până la sfârșitul celei de-a 12-a săptămâni de sarcină; peste acest termen, aprobări pentru întreruperi de sarcină se dau de către comitete formate din medici specialiști, doar în situații speciale, cum ar fi complicațiile medicale severe la copil sau faptul că mama a rămas însărcinată după ce a fost abuzată sexual.

Pe lângă educația sexuală, măsurile preventive menite să înlăture riscul de sarcini nedorite includ acces facil la mijloacele contraceptive, eliberarea contraceptivelor de urgență fără rețetă și asistente medicale și moașe din sistemul public autorizate să prescrie contraceptive hormonale adolescenților.

Rezultatele acestor politici se văd evident și-n cifre. Potrivit rapoartelor internaționale, în Norvegia procentul avorturilor raportat la numărul de locuitori este de 12,9%, același procent, în ce privește România, fiind de 116,5%.

Și un detaliu, că tot vorbeam de informare.

Pe site-ul Institutul pentru Sănătate Publică din Norvegia găsești inclusiv ultima statistică pe avorturi, cea din 2016. Pe site-ul Institutului Național de Sănătate Publică n-am găsit nici măcar un buton de search (dacă mi-a scăpat cumva, let me know). Nu, nici statistică n-am găsit, din ce-am căutat eu prin secțiuni, în schimb e plin de liste cu participanți la instruiri – saloane de bronzare (îmi imaginez ce frumos e pentru ziaristul străin care se documentează online pe diferite chestiuni care țin de instituții, în România).

Da de ce să facem și noi ceva concret, bun, aplicat, util pe termen lung, când e atât de simplu să fim moraliști și să facem marșuri?

Și, evident, să ne înroșim vinovat când auzim de educație sexuală, vai, ce rușine,

și-apoi să ne-ntrebăm de ce a dat colțul Moș Costică, săracul, când toată viața a trăit sănătos, la țară, și când a aflat că are cancer nu s-a îndopat cu medicamente, numai porcării și chimicale, ci a făcut tratamentul ăla bun, cu suc de pătrunjel?

FOTO de AICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *