Norvegia. Două luni și primele impresii

La două luni de când fotografiam, în mijlocul casei, 1271 de bagaje (mă rog, nu chiar atâtea, dar oricum multe))), lucrurile se văd cam așa (pe scurt, am foarte multe de scris, urmează))))

Locurile: Extraordinar de frumoase, peisaje care îți taie pur și simplu respirația. Natură pură, neîngrădită, sălbatică, locuri prin care te plimbi ore întregi fără să realizezi cât e ceasul. Munți coborâți în mare, case răsfirate pe culmi, apusuri de poveste. Porturi mici, case de vacanță în buza fiordurilor, copii ieșiți la plimbare călare. Muuuult mai frumos ca-n poze

Oamenii: Extrem de amabili și foarte, foarte relaxați (la început ai senzația că sunt din altă lume)))) În general, mai toată lumea zâmbește – la supermarket, la farmacie, în restaurant, pe stradă pur și simplu. Nimeni nu aleargă, nu trântește uși, nu strigă (mi-am adus aminte de o prietenă dragă, ajunsă cu o bursă în Olanda. Povestea cum s-au așezat la coadă la o agenție de turism, și au fost șocați de două lucruri. De faptul că se stătea la rând să-ți cumperi o vacanță și de faptul că absolut nimeni nu era nervos că stă la rând. Cam așa și-aici – te uiți la început și ai senzația că ceva nu e-n regulă))).

Infrastructura: Ca-n orice țară foarte bine dezvoltată. Șocul nu vine neapărat din infrastructura de bază, sau nu doar din asta (ok, recunosc că am făcut poze la sensul giratoriu amenajat în tunelul de sub mare). Șocul vine din detalii. Spre exemplu, pista de biciclete dintre două orașe, paralelă cu drumul național, 60 de kilometri. Întreținerea tuturor drumurilor, inclusiv a celor cu trafic extrem de redus, cu 2-3 case lângă ele (nu mai vorbesc despre cum se semnalizează lucrările sau cum se verifică. CNADNR-ul lor e o instituție pe bune, nu o glumă proastă, și orice lucrare nesemnalizată corespunzător este închisă, verificările sunt la sânge, tot ce nu e executat cum trebuie se reface pe cheltuiala antreprenorului și așa mai departe).

Birocrația: Cam tot se rezolvă online (probabil că așa funcționează lucrurile când sistemele electronice se fac pe bune, nu pe șpăgi). O mașină, spre exemplu, se înmatriculează în felul următor: vânzătorul și cumpărătorul completează un contract tipizat, doar ei, nu la nu știu ce birou de intermedieri. Apoi, vânzătorul radiază online mașina, cumpărătorul o înregistrează online pe numele lui. Online se plătesc și asigurarea, și impozitul. Actele vin acasă prin poștă, în câteva zile. Niciun birou, niciun funcționar, nicio coadă. Implicit funcționari mai puțini, spații de întreținut mai puține, cu toate utilitățile aferente, cheltuială mai puțină pentru stat.

Traficul: N-am auzit, de când ma venit, niciun claxon (alt șoc)))) Lumea e calmă și foarte, foarte politicoasă în trafic (nu stai și te rogi să te lase cineva să intri, dacă vii de pe o stradă laterală pe un drum aglomerat). Amenzile pentru încălcarea regulilor de circulație sunt foarte mari (o să scriu separat și despre asta), limita maximă pe autostradă este de 110 kilometri. Taxele sunt pe sectoare de drum, la fiecare trecere – plătești funcție de cât de mult circuli, am să scriu separat și despre asta.

Parcările sunt peste tot, se plătesc și se verifică iar amenzile sunt mari (unul din colegii mei de la cursul de limbă a luat amendă seara la ora 7, într-o parcare uriașă, da, la ora aia cineva verifica ditamai parcarea).

Ce mi-a plăcut, apropo de trafic și de modul cum se face prevenire: la cursul de norvegiană am făcut inclusiv asta, semne de circulație și mesaje în limba norvegiană pe care le întâlnim în trafic.

Sistemul de sănătate: Baza e medicul de familie, la care mergi cu programare. Poți merge oricând la urgență, dar asta nu înseamnă că ajungi neapărat la specialist. Se face triaj, funcție de simptomatologie, și dacă nu ești într-adevăr urgență, doar te doare puțin nu știu ce, primești maxim o rețetă pentru un calmant, și-apoi recomandarea să mergi la medicul de familie. Apropo de rețetă – aproape nimic nu se cumpără fără, nici măcar un ibuprofen. (și despre bucata asta o să scriu mai pe larg).

Limba: Ok, sunt ambițioasă, deci până la urmă o scoatem la capăt)))) Prima impresie e că sună ciudat, chit că gramatica e relativ simplă (mult mai simplă decât a noastră). La început am spus că n-am s-o pot învăța veci, acum hai să zicem că pot să-ți spun câte ceva despre mine, pot încerca să-ți explic ce fac într-o zi și mă descurc la supermarket. Știu să-ți spun și cât e ceasul, chit că modul în care faci asta e foarte ciudat (nu spui 5 și 20, spui mai sunt 10 minute până la 5 jumate). Tot e ceva, ținând cont că am pornit de la citirea parcometrului cu google translate))))

Diversitatea: Sunt oameni de pe toate continentele, perfect integrați, nu se uită nimeni la nimeni nu știu cum pentru că vine de-acolo sau de-acolo. La cursul de limbă, spre exemplu, am colegi din Croația, Anglia, Ungaria, Polonia, Filipine, Noua Zeeleandă și Islanda

Și-ți dai seama că nu ești chiar la capătul lumii, mai ales când dai peste reprezentanțe Dacia, când la radioul norvegian o auzi pe Alexandra Stan și-o reclamă la Duster. Când găsești brândușe în fața casei și ghiocei lângă casa vecinilor. Bonus, magazinul arăbesc în care dai peste muștar de Tecuci

Ce-mi lipsește: Categoric, oamenii. Desigur că facem conferințe la telefon (în sfârșit am timp, culmea e că vorbim mai mult acum decât atunci când eram în țară, pentru că atunci, în afară de job, nu prea mai știam altceva). Dar orele la telefon nu țin loc de-îmbrățișări, nici de duminici petrecute împreună.

Și-mi mai lipsesc niște locuri de suflet, din acelea în care încremenește timpul. Azi noapte, spre exemplu, m-am visat pe malul lacului de la Sâmbăta de Sus

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *