Cunoștințele de circumstanță și oamenii de toată viața

Când am renunțat la presă, primul lucru pe care le-am făcut a fost să-mi schimb numărul de telefon. Era un telefon personal folosit pentru serviciu, drept urmare suna într-una, iar eu mi-am dorit liniște, foarte foarte multă liniște.

Când m-am gândit la oamenii pe care mi i-am dorit cu mine în perioada respectivă, mi-am dat seama că am de șters vreo 90 la sută din agenda telefonică. Era, cum altfel, plină de cunoștințe, legate într-un fel sau altul de serviciu, prin natura jobului foarte foarte multe.

Printre ele, prietenii, ăia adevărați, numărați pe degetele de la două mâini, nu mai mulți. Relații strânse în timp, cu ani în spate, știți voi testul clasic cu sunatul la 3 dimineața dacă ai o problemă. Oameni de sunat la 3 dimineața, cu garanția că vor fi acolo.

Sunt foarte puțini cei cărora am știut că trebuie să le dau numărul de telefon, și cred că și ăsta e un test, un foarte bun test, de făcut nu doar atunci când iei decizii care își schimbă viața. Să te gândești care sunt oamenii cu care îți vei dori să vorbești atunci când vei ști că viața ta are să fie altfel, care vor fi acolo necondiționat, vor spune fără menajamente, nu vor judeca, te vor prinde de mâini și vor înțelege.

Testul doi a fost curățenia amplă din lista de Facebook, ceva mai bine de jumătate.

În cele câteva săptămâni, până să plec, au fost toți acolo. Pe unii dintre ei nu-i văzusem de luni de zile, cu alții mă văzusem mereu pe fugă, cu ochii pe ceas, la telefon, trebuie să fug, am de scris, trebuie să ajung acolo. Niciunul n-a judecat pentru asta.

Am vorbit mult, în câteva săptămâni cât nu vorbisem probabil în ultimul an.

La fel vorbim și-acum, ore, chit că între timp s-au așezat niște mii de kilometri între noi. Sunt acolo fiecare, oameni de toată viața, ”suni dacă e ceva de făcut, da?”, râdem, ne-aducem aminte.

”Sunt aici și descopăr cu tine” îmi spune o prietenă dragă. Și știu asta.

Mi-a trebuit timp și-o serie de experiențe deloc plăcute să înțeleg că oamenii care rămân nu trebuie să fie niciodată mulți. Că sunt oameni care vin și pleacă, și vine-un moment când înțelegi de ce omul ăla a fost, atunci, acolo, de ce ați trecut un anumit moment împreună. De ce-a fost o bucată de drum, doar o bucată, și-apoi fiecare a pornit-o în altă direcție. Fără astfel de experiențe cred că n-am înțelege multe situații în profunzime și cred că n-am putea lua, pe deplin împăcați, anumite decizii.

Și mai știu ceva. Că dacă omul n-a fost doar de circumstanță, cum poate greșit ai avut impresia, va ști să te caute. Am avut și surprize de felul ăsta, absolut minunate.

Dacă n-o face, înseamnă că ai știut foarte bine unde-i e locul. Exact în cei 90 și ceva la sută.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *