România din stradă. Ziua în care n-am mai fost ”una de-a lor”

În Piața Mare din centrul Sibiului gerul mușcă din obraji, înroșește mâinile încremenite pe aparatul de fotografiat. E 7 seara, lumea începe să se adune, un steag, o pancartă, un tricolor la gât, un copil cu o foaie prinsă pe spate, pe care scrie ”Ce faceți cu viitorul meu?”.

Din mulțime se desprinde un tânăr, zâmbim, ne pupăm pe obraji, ce faci, uite la treabă, voi? Noi, cum ne știi. Râdem amândoi, se apropie între timp de noi soția lui, copilașul. Îi știu de la protestele cu Roșia Montană, el e IT-ist, le-am luat atunci declarații, și-apoi ne-am tot văzut, la aproape toate protestele, și-am tot povestit. La alegeri, l-am găsit observator voluntar, genul acela de om care crede, care vrea să schimbe, care are elan și care are credință că într-o zi țara, așa cum e ea, va fi a lui și a copiilor lui. După un protest, mi-a pus în palmă o insignă cu Roșia Montană și-o panglică mică, tricoloră. ”Știi că dacă n-aș fi aici în interes de serviciu aș fi acolo, cu voi?”. A zâmbit, știa, poate de aia îmi pusese în palmă panglica mică, tricoloră.

Am prins, ca ziarist, toate protestele ultimilor ani. Am bătut, adunați, zeci de kilometri, și când a căzut guvernul Boc, și la manifestațiile cu Roșia Montană, gazele de șist, tăierile de păduri, votul din 2014, Colectivul. Am cunoscut mulți oameni faini, veniți acolo din convingere pură. Mi-am găsit în piață prieteni, oameni dragi. Din păcate, pe lângă ei, rar s-a întâmplat să lipsească de la vreun protest unii pe care-i găseam prin sediile de partid, în nopțile când se anunțau rezultatele alegerilor. Și de la unii, și de la ceilalți, funcție de cine era la putere, cine în opoziție. Am văzut lideri de partid organizându-și oamenii, iar cei mai vocali protestatari erau, de regulă, câte unii de-ai lor. Repet, pentru cei care arată cu degetul în funcție de simpatiile politice: și de la unii, și de la ceilalți.

Am auzit cum se raporta mai departe, la București, ce se monitoriza, de ce era interesat Sistemul. Câți erau, ce s-a strigat, dacă s-a strigat împotriva lui X, în principal. Același scenariu, egal cine era în birourile de prin Capitală.

Mult timp, chiar văzând și știind toate lucrurile astea, m-aș fi dus acolo, lângă ei. Din noaptea alegerilor prezidențiale am câteva imagini. Un steag uriaș, întins peste o mare de manifestanți. Un tânăr în cârje, cu chipul numai lumină, în primele rânduri. O doamnă trecută de 80 de ani, aplaudând cu lacrimi în ochi. Geamurile și balcoanele înpodobite cu steaguri tricolore. Ploua mărunt, și-am bătut kilometri întregi, prin ploaie, o mare de oameni, aveam lângă mine o prietenă dragă, frântă de oboseală, care a făcut tot traseul, nu se îndura să plece acasă.

Nu știu când exact n-am mai fost, sufletește, una de-a lor. Mult timp am avut, la fel ca ei, entuziasm, elan și credință. Le spuneam tuturor că lucrurile se schimbă cu oameni, că dacă toți ne plângem doar și nimeni nu face nimic nu putem cere, nu putem aștepta schimbări. Că depinde de noi, de fiecare dintre noi. Mi-a luat timp să înțeleg că țara mea nu e o țară în care să poți să schimbi Sistemul. Strada poate schimba oameni, da, dar Sistemul, niciodată. Sau, cel puțin, nu acum, nu mulți ani de-acum înainte.

Dacă ar lua cineva pe bune țara asta la purecat, pot să pun pariu ca găsește și-acum o grămadă de ”bombe cu ceas” cum a fost Colectivul. Teancuri de dosare în care autorizarea s-a făcut exact la fel. Sute de polițiști care stau drepți pentru nevoile șefilor, nu pentru nevoile țării. Zeci și zeci de hectare de munte gol, unde au fost cândva păduri, și-atâtea și-atâtea altele. În timpul ăsta, cei care le-au girat, și de la unii, și de la ceilalți, sunt, marea majoritate, de la bine în sus. Nu în aceleați funcții, dar bine mersi, ba mai au și tupeul, ar spune unii, alții ar spune doar firescul, de-a da lecții de moralitate în spațiul public.

Dacă ar fi vrut să înțeleagă într-adevăr ceva din țara asta și din vocile oamenilor care-au ieșit în stradă pe bune, dacă i-ar fi interesat și altceva decât câți sunt, ce s-a strigat, dacă s-a strigat împotriva lui X, n-am fi avut o zi cum a fost ieri. Absolut nimeni, egal partidul, n-ar fi avut tupeul să lanseze asemenea proiecte (nu-mi spuneți vai, ăștia, nenorociții, ceilalți n-ar fi făcut așa ceva, să n-aveți cumva impresia că sunt unii mai puțin oameni ai Sistemului decât ceilalți, nu, chiar nu. Se-ntâmplă să mai difere mănușa, rudimentară, de plastic, sau elegantă, discretă, puțină dantelă sau catifea).

Am avut o strângere de inimă ieri, privind marșurile de protest. Cu tot cu membrii de partid, asumați sau nu, în stradă sunt tot mai puțini. Preț de câteva minute m-am văzut acolo, lângă ei. Cu siguranță aș avea și-acum emoții, dacă cineva mi-ar pune într-o zi, în palmă, o panglică mică, tricoloră. Dar n-aș mai simți dorința de-a fi acolo, cu ei. N-aș mai intra în coloană. N-aș mai vibra. Nu m-aș mai simți, dincolo de job, una de-a lor.

Alegerile din decembrie au fost primele, după 15 ani de presă, la care n-am lucrat. N-am mai fost stresată, nici cu telefonul lipit de ureche, n-am mai alergat prin județ și-apoi partide, BEJ, știri, iar BEJ, iar partide. M-am dus la vot cum nu m-am dus niciodată până acum. Fără așteptări și fără speranță. Apoi, cu prietenii noștri de suflet, ne-am plimbat în liniște. Seara, am putut să mă uit la televizor calm, fără reacții și fără patimi.

În 2014, mi-am admirat prietenii care au stat ore întregi la cozi, la ambasade și consulate, să voteze. M-am revoltat cu ei. Cu unii am făcut știri.

La cozi la secția de vot n-am să stau niciodată. Și fără cozi, foarte probabil n-am să mai merg la vot. Nu pentru că am plecat din țară și nu-mi mai pasă, întotdeauna o să-mi pese, întotdeauna va fi țara mea. Ci pentru că nu văd nicio șansă de schimbare profundă, de schimbare de sistem.

Sunt minunați oamenii frumoși, oamenii care vibrează, oamenii care cred, care îmbrășisează din suflet străini cu care împart idealuri. Doar că într-o zi s-ar putea să ți se strîngă inima nu pentru că îți pun în palmă o panglică tricoloră ci pentru că le găsești numele pe lista lungă a morților dintr-un alt Colectiv.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *