Morții din șanțuri și morții din suflet. ”Și fata? Fata avea o țeavă înfiptă în cap”

Gabi a fost primul mort văzut pe caldarâm. Abia primisem ”evenimentul”, bucata dintr-o redacție care se ocupă de accidente, incendii, spitale, în general cu știrile pe care toată lumea le blamează dar care inevitabil deschid jurnalele și primele pagini.

Îl țin minte bine pe Gabi, parcă-l văd și-acum, când scriu textul ăsta, și-s multi, foarte mulți ani de-atunci. Era iarnă, frig de-ți îngheța sufletul, mâinile bocnă, cu tot cu mănuși, pe aparatul de fotografiat. Gabi era motociclist, l-a lovit o mașină, era în mijlocul șoselei, ajunseserăm înaintea poliției, înaintea medicinei legale, nu-l acoperise nimeni. Și, de undeva, a apărut mama lui, o femeie simplă, de la țară, cu o broboadă mare și groasă înfășurată peste cap. S-a aruncat peste copilul ei, în mijlocul șoselei, tânguind încet ”Gabi…Gabiiii….Gabiiiiiiiii”. Peste fața încremenită curgeau șiroaie de lacrimi, un colț de broboadă, timpul și nemurirea.

Au fost mulți morți de-atunci. Copii, bunici, familii, tineri, povești, foarte foarte multe povești. Nu te-ntreabă nimeni dacă vrei să faci asta, dacă poți să faci asta. Într-o zi, afli că trebuie să te-acreditezi la poliție, la pompieri, la spitale, și-apoi începe să sune telefonul. Nici nu te-ai fi gândit că poți până nu treci de primul accident, de al doilea, și-apoi altul, un incediu, un copil înnecat, o crimă, alta, du-te la priveghi, la înmormântare, poze, ce poze avem?

Pe marginea șoselei, o mașină a intrat într-un soi de utilaj. La volan, un individ fără permis, găsit apoi în dosarul unui clan din oraș (follow-up, obligatoriu, subiect de trafic). În dreapta, prietena lui. Utilajul sau ce-o fi fost, făcut din mai multe țevi. Una dintre ele i-a trecut pur și simplu fetei prin cap, dintr-o parte în cealaltă. ”Și fata?” mă întreabă o prietenă, cu care stau de vorbă în timp ce blurez pozele de la accident, pentru site, chipul fetei cu țeava, iar am ajuns înaintea poliției. ”Fata avea o țeavă înfiptă în cap” explic calm. Inima strânsă nu se vede în știre, nici tremurul mâinilor la fața locului, pe aparatul de fotografiat. Nici lacrimile din noaptea târzie, în care adormi dorindu-ți ca ziua aia să nu fi existat.

”Vulturilor”, am auzit la un moment dat de la cineva care avea impresia că atunci când mor oameni în presă e sărbătoare. Ce să-i explici? Ai cui? Poate înțelege ce vezi tu la fața locului, ce simți, cum sari din pat în creierii nopții, cum alergi de nebun, cum gonești pe contrasens, unde-i traficul blocat, rugandu-te de fiecare dată să nu-ți apară vreo mașină în față, ca să ajungi la timp, pentru că știrile astea, pe care le condamnă etic toată lumea, fac cea mai mare audiență? Să-i spui de mame, de copii, de imagini, de urlete, de drame, de ce ai să porți cu tine toată viața?

”Baiatul meu cel frumooooooos, dați-mi băiatul înapoooooooi”. Am revăzut filmulețul în dimineața asta, un accident din 2012, băiatul avea 19 ani, mama îmbrățișa trupul inert, în mijlocul șoselei, în mijlocul unui morman de fiare. N-ai voie să ai emoții, imaginea n-are voie să tremure, trebuie să te miști rapid, poze, martori, declarație de la poliție, oare vorbește vreo rudă? Urcase un coleg câteva cuvinte, fac update când vin, ajung, intru în știre, deja un comentariu: da poze n-aveți? ”Vulturilor”.

Te călești cu timpul, da, dar imun n-ai să devii niciodată. Înveți să le arunci undeva în minte, undeva în gânduri, acum am treabă, n-am timp, n-am starea. Știrile curg pe repede înainte, trimiți poze de la fața locului, filme de la fața locului, declarații, sună telefonul, facem update, cine spune asta, ochii pe ceas, întârzii cu textul. Și-apoi, în câte-o noapte fără telefoane, curg în vis atât de vii, fiare, sânge, fețe zdrobite, ”Baiatul meu cel frumooooooos, dați-mi băiatul înapoooooooi”.

”Prinde de-aici. Acuuuuum”. Pompierii taie mașina prinsă sub roțile treului. Trei morți, scoși pe rând, grijă cum faci poza, să nu prinzi în cadru, sunt membri într-un ansamblu folcloric, Doamne, cât de tineri sunt. Ajungi acasă, speli urmele de sânge rămase pe bocanci.

Și-apoi poveștile, musai să avem poveștile. Nimic nu ”vinde” mai bine ca morții, toată lumea înjură, ipocrit, ”dragă, dar ce educație faceți, când dați așa ceva?”, dar toată lumea caută știrile astea, nu le găsesc la tine le caută în altă parte, știu subiectul pe dinafară și-apoi te admonestează, savant, ”de aia a ajuns tineretul ăsta așa, că-n loc să se facă educație voi, presa….”. Poveștile curg, chipuri fericite și-apoi imagini din priveghi, focus pe cruce, poze cu coroane cu flori albe, mama ștergându-și lacrimile.

5 femei mor într-un accident. Familiile, acasă, își așteaptă dragele sfârtecate, în sicrie. Strângem din dinți, luăm casă după casă, și cum erau? În sufragerii se pregătesc mesele pe care se pun sicriele, noi rugăm rudele să ne ajute cu fotografii. Cineva intră cu câteva lăzi cu colaci, noi pozăm femei fericite, îmbrăcate în rochii de mireasă….

Un taximetrist omorât de clienți, ajungem la familie înainte să ajungă dragul drag, în coșciug. Oamenii ne povestesc, caută poză. Știri din priveghi, știri cu înmormântarea. Sună telefonul, avem asta, ne mai trebuie asta, vezi că fac taximetriștii marș, a mai trecut o săptămână, nu, serios, ce zi e azi? Și-apoi, târziu, acasă, cu rândurile de cenușă peste suflet, în tăcerea despre care nu te întreabă nimeni.

Ani la rând, facem știri după știri cu morți, îmbrățișăm părinți, strângem de mâini prieteni, priveghem, facem live-uri de la înmormântări, poze din buza gropii, suntem tari, nu-i așa, ăsta-i jobul. Și târziu, în nopțile despre care nu vorbim niciodată, auzim mamele, vedem mănuța de copil ieșind de sub roți, creierii de pe asfalt, fețele zdrobite, sângele înghețat și sângele din inimă. Plângem cu noi, spunem c-a trecut deși știm că n-are să treacă în veci, doar că se-ascunde pentru ca într-o noapte să apară în vis, un strigăt, o imagine, sângele de pe bocanc și rochia de mireasă. Morții din șanțuri și morții din suflet.

”Și fata? Fata avea o țeavă înfiptă în cap”

1 comentariu la „Morții din șanțuri și morții din suflet. ”Și fata? Fata avea o țeavă înfiptă în cap”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *